Polițiștii din Carei identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat din Moftinu Mic, bănuit de comiterea unei tâlhării pe raza municipiului Carei. În urma extiderii cercetărilor, în sarcina acestuia s-au reținut și alte furturi, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare.

talhar

În data de 20.06.2016, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei, cu sprijinul de specialitate al Biroului Operațiuni Speciale și sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, l-au identificat si prins pe I.B., de 37 ani, din Moftinu Mic, bănuit în comiterea unei tâlhării.
În fapt, cel în cauză, în noaptea de 18/19.06.2016, ar fi agresat o tânără de 18 ani din Moftinu Mic, pe strada Viilor din Carei, aplicându-i mai multe lovituri, iar în timp ce era căzută, i-ar fi sustras poșeta în care avea telefonul mobil Samsung Galaxy și o sumă de bani.
În urma extinderii cercetărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul este pricipalul bănuit și în comiterea a trei furturi din auto, toate având ca mod de operare spargerea geamului, fapte rămase inițial cu autori necunoscuți.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în proporție aproximativ 60%, cercetările urmând să continue cu cel în cauză în stare de reținere pentru 24 de ore, urmând ca în data de 21.06.2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei să sesizeze instanța competentă cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii au emis un mandat de arestare pe 30 de zile pe numele bărbatului acuzat de tâlhărie.