Printr-un articol postat ieri pe portalul Buletin de Carei, jurnalista Daniela Ciută explică că soţul său Ilie Ciută, cel “Greu de ucis”, nu ar avea niciun motiv să demisioneze pentru rezultatul catastrofal înregistrat la scrutinul de duminică. Astfel, până şi eşecul poate fi prezentat drept un real succes, dar numai când vine vorba de acest Bruce Willis de Carei, cum ni l-a prezentat soţia sa în campanie. Numai că locuitorii Careiului cer tot mai insistent demisia lui Ciută, chiar şi pe Facebook, şi nu se mai lasă manevraţi cu astfel de explicaţii puerile.
Unul dintre argumentele invocate de Daniela Ciută este că PNL Carei, condus de Ilie Ciută, a obţinut rezultate superioare (14%) celor înregistrate de partid la nivel judeţean (9,9%). Buletin de Carei nu pomeneşte nimic de afirmaţiile glorioase ale lui Ilie Ciută de acum o săptămână sau două, când se lăuda că în 6 iunie va veni victorios la Primărie pentru a se instala în fotoliul de primar. Nu se mai spune nimic de cei cinci consilieri la care visa PNL-ul condus de Ilie Ciută în timpul campaniei electorale. Nu se mai spune nimic de faptul că PNL nu a înregistrat rezultate atât de slabe în Carei niciodată în ultimii 16 ani.
Astfel, până şi cel mai penibil eşec poate fi prezentat drept un veritabil succes. Daniela Ciută invocă procentul de la nivel judeţean obţinut de liberali, însă se fereşte să pomenească de succesul obţinut de PNL la mai puţin de 20 de kilometri, în Tăşnad. Bazându-se pe o campanie pozitivă, în care şi-a prezentat propriile proiecte, fără circuri, scandaluri şi atacuri la adresa contracandidaţilor, liberalul Grieb Csaba a reuşit să câştige Primăria Tăşnad.
Având în vedere eşecul înregistrat, Ilie Ciută, acest Bruce Willis de Carei, cum l-a denumit chiar soţia sa, nu mai este deja o “nucă tare”. Pare mai degrabă un politician care, deşi a fost respins în modul cel mai categoric de electorat, se cramponează în funcţia de preşedinte de filială, de parcă această funcţie i s-ar cuveni pe viaţă. Mânat de resentimente şi acuzându-i pe alţii de eşecul său şi al PNL, Ilie Ciută pare să fi pierdut contactul cu realitatea înconjurătoare, preferând o cramponare tot mai penibilă unei demisii onorabile.
Deocamdată, în PNL Carei este linişte. Liberalii nu şi-au revenit pe deplin după rezultatul catastrofal de duminică. Însă dizidenţii, adică liberalii marginalizaţi de Ilie Ciută, încep să strângă rândurile. Probabil că, în curând, şi ei vor cere demisia celui sau a celor responsabili pentru rezultatele sub orice critică obţinute de PNL Carei la scrutinul de duminică.
Conducerea judeţeană a PNL nu cred că va trece uşor peste eşecul de la Carei. Mai ales după ce Ilie Ciută s-a lăudat în mai multe şedinţe care au avut loc la Satu Mare că le va arăta colegilor de partid cum se face campanie electorală şi cum va învinge în mod categoric PNL la Carei, câştigând funcţia de primar şi cele mai multe posturi în Consiliul Local. Acum, tot ce poate arăta Ilie Ciută în faţa conducerii PNL Satu Mare sunt două posturi amărâte de consiler local. Dacă nu se punea primul pe listă, Ilie Ciută nu ajungea nici măcar consilier local. Cam acestea ar fi rezultatele pe care soţia lui Ilie Ciută încearcă să ni le prezinte drept un mare succes.