S-a întrecut orice limită!

Două incidente asupra cărora vreau să atrag atenţia demonstrează că, în ultima perioadă de campanie electorală, s-a întrecut orice limită. Din păcate, campania agresivă dusă de candidatul liberal la funcţia de primar, Ilie Ciută, a generat reacţii la fel de agresive. Regretabil este faptul că în aceste incidente au fost implicaţi nişte simpli angajaţi ai administraţiei locale, sătui şi ei să fie amestecaţi fără voia lor în campania agresivă a candidatului liberal, având ca unic scop compromiterea primarului Eugen Kovacs şi a viceprimarului Ludovic Keizer.

opinie

Primul incident s-a petrecut sâmbăta trecută la balta de la Ianculeşti şi a avut-o ca protagonistă pe Daniela Ciută, soţia candidatului liberal la Primăria Carei, pe numele său Ilie Ciută. Aflată într-o campanie agresivă în favoarea soţului său şi împotriva actualei administraţii locale, jurnalista Daniela Ciută a descins la balta de la Ianculeşti. A început să-i streseze pe pescari, iar aceştia s-au adresat paznicilor, spunându-le că nu au plătit taxa de pescuit pentru a fi deranjaţi şi fotografiaţi. Când a fost rugată să-i lase în pace pe pescari, Daniela Ciută a început să acuze tot felul de furturi şi ilegalităţi comise cică la balta respectivă. Apoi a încercat să facă o inspecţie fiscală, cerându-le paznicilor să-i arate situaţia încasărilor şi a biletelor tăiate. Bineînţeles că a fost trimisă la plimbare, căci legea nu prevede dreptul jurnaiştilor de efectua asemenea inspecţii. Aşa că Daniela Ciută a început să-i fotografieze tot mai insistent pe paznici, provocându-i. Până la un schimb mai dur de replici nu a fost decât un pas. Daniela Ciută susţine că paznicii au vrut să-i distrugă aparatul. Îmi vine greu să cred că trei bărbaţi n-ar fi reuşit să o facă dacă acest lucru este adevărat.
Al doilea incident s-a petrecut ieri, 24 mai 2016, la intersecţia străzilor Ady Endre cu Albinelor, după cum relatează pe pagina sa de Facebook chiar candidatul PNL Ilie Ciută. Acesta a început să fotografieze trei angajaţi ai Primăriei Carei în timp ce efectuau lucrări de plombare. Ciută susţine că a vrut să verifice modul de lucru. Nu înţelegem de ce a ţinut morţiş să-i fotografieze pe angajaţii aflaţi la lucru şi nu lucrările efectuate, dacă tot a vrut să verifice calitate lor. Sătui să tot fie fotografiaţi şi să tot fie criticaţi în cadrul unei ample campanii de denigrare a conducerii Primăriei, unul dintre muncitori, dotat ameninţător cu o lopată, l-ar fi luat la rost pe Ilie Ciută. Cel puţin aşa reclamă acesta pe pagina sa de Facebook.
Ambele incidente sunt regretabile. Afirm acest lucru întrucât nu sunt adeptul soluţiilor violente. Însă aceste incidente regretabile nu se datorează „incitărilor” „presei aservite”, ci mai degrabă incitărilor presei de familie, adică ale Danielei Ciută, prin portalul Buletin de Carei, şi campaniei agresive duse de candidatul liberal Ilie Ciută. Este regretabil că în încercările lor repetate de a compromite conducerea Primăriei au ajuns să se lege deja de simpli angajaţi ai administraţiei locale. Daniela Ciută s-a legat de câţiva paznici de la balta din Ianculeşti, iar Ilie Ciută de câţiva simpli muncitori de la DSPL. Probabil că şi aceşti angajaţi s-au săturat să fie terorizaţi în cadrul unei campanii care îi are drept ţintă pe primarul Eugen Kovacs şi pe viceprimarul Ludovic Keizer.
Am atras atenţia în trecut că aceste metode agresive de campanie nu sunt specifice Careiului. Nu sunt de acord cu violenţele, dar consider că aceste incidente ar trebui mai atent investigate, pentru a afla cine pe cine a provocat. De asemenea, îmi vine greu să cred că cineva i-a incitat pe aceşti angajaţi împotriva familiei Ciută, cum susţine candidatul Ilie Ciută. Oricum, mă bucur că această campanie electorală se va sfârşi în curând, căci s-a întrecut orice limită. Atacurile violente nu au făcut altceva decât să nască replici violente. Sper că, începând din 6 iunie, când se vor afla rezultatele, Careiul să reintre în normalitate, să redevină oraşul paşnic cu care ne-am obişnuit, indiferent cine va câştiga alegerile pentru funcţia de primar.

Szasz Lorand


Lasă un răspuns