Concurenţă mare la licitaţia pentru credit!

Share

Şase bănci au depus oferte în cadrul licitaţiei organizate de Primăria Municipiului Carei în vederea accesării unui credit în valoare de 21.355.520 lei. Banii urmează să fie folosiţi pentru implementarea proiectului „Modernizare infrastructură urbană prin asfaltări de carosabil şi trotuare”, cunoscut şi sub denumirea de Marea Asfaltare.

primarie

În aceste zile, membrii comisiei de licitaţie analizează ofertele depuse de cele şase bănci, negociind condiţii cât mai avantajoase pentru accesarea creditului. Potrivit documentaţiei de licitaţie, creditul va fi luat pentru o perioadă de zece ani.
Banii vor fi utilizaţi pentru Marea Asfaltare. Potrivit proiectului tehnic, vor fi asfaltate următoarele străzi cu stare covorului asfaltic rea sau mediocră: A. Mureşan, Albinelor, Bariţiu, D. Gherea, George Coşbuc, Ghioceilor, Jozsef A., Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Mărăşeşti, Mica, Nicolae Bălcescu, Nicolae Iorga, Oborului, Peleş, Petru Maior, Rakoczi Ferenc, Sindicatelor, Şoimului, Stadionului, Tiremului, Tudor Vladimirescu, Uzinei, Vasile Alexandri, Ştefan Vonhaz. Lungimea totală a acestor străzi este de 11,142 kilometri.
Vor fi asfaltate următoarele străzi cu stare covorului asfaltic foarte rea: Ecoului, Gheorghe Doja, Gheorghe Lazăr, Kaffka Margit, Kolcsey Ferenc şi Progresului. Lungimea totală a acestor străzi este de 2,292 kilometri.
Vor mai fi asfaltate şi 29 de străzi în prezent pietruite: Bălţilor, Porumbeilor, Eotvos Lorand, Haşdeu, Petru Rareş, Moricz Zsigmond, M. Kogălniceanu, T. Cipariu, Miron Costin, Pomilor, Budai N. Antal, Zorilor 2, Brâncoveanu, Florilor, Ştefan cel Mare, Esenin, Agârbiceanu, Aurel Vlaicu, Simion Bărnuţiu, Alexandrescu, Radu Şerban, Ion Ghica, Klein, Petre Ispirescu, Zamfirescu, Dimitrie Cantemir, Plugarilor, Rândunelelor şi Grigore Ureche. Lungimea totală a acestor 29 de străzi este de 11,722 km.
Vor fi asfaltate şi şase străzi de pământ: Jokai Mor, Mărăşeşti, Marinescu, Mărului, Muncitorilor şi Zorilor 1. Lungimea totală a acestor şase de străzi este de 2,623 km.
Tot în cadrul Marii asfaltări, vor fi reabilitate o porţiune de 748 m lungime din Bulevardul 25 Octombrie şi o porţiune de 600 m din Bulevardul Mihai Viteazu. Mai precis, este vorba de DN 19, pe porţiunile cuprinse de la intersecţia cu strada Agoşton până la calea ferată, înspre Satu Mare, respectiv de la intersecţia cu strada Mioriţei până la staţia PECO, înspre Oradea.
De asemenea, în satul aparţinător Ianculeşti vor fi asfaltate strada Principală şi alte şase străzi din interiorul localităţii.
Lungimea totală a celor 77 de străzi este de 31,889 km. În cadrul aceluiaşi proiect, vor fi asfaltaţi 173.210 mp de trotuare.
Dacă în urma licitaţiei pentru asfaltare preţul oferit de executant va fi mai scăzut, în listă vor fi incluse şi alte străzi din municipiul Carei.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura