Prin intermediul unui comunicat de presă transmis redacţiei Opinie de Carei, consilierul local Marius Rusu anunţă că a iniţiat demersurile pentru deschiderea circulaţiei pe strada Ştefan Vonhaz. Consilierul local cere sprijinul careienilor în vederea punerii în practică a acestei iniţiative.

rusu
„La cererea unor cetățeni ai municipiului Carei am inițiat demersurile privind deschiderea străzii Vonhaz, stradă ce leagă strada 1 Decembrie de strada Iuliu Maniu. Susțin acest demers considerând că este oportun și bine venit pentru scurtarea distanței spre a ajunge în centrul orașului. Toți cei care doresc să susțină acest proiect pot să mă contacteze spre a semna lista de susținători ai proiectului la numărul de telefon 0769 23 20 17”, se arată în comunicatul de presă remis redacţiei Opinie de Carei de către consilierul municipal Marius Andrei Rusu.