Jocheii noştri ne reprezintă cu mândrie în competiţiile internaţionale, anunţă Federaţia Ecvestră Română. Careianul Aron Jakab a obţinut locul I la categoria Cai 6 ani şi locul al treilea la general în cadrul concursului Toscana Tour 2016, care s-a desfăşurat săptămâna trecută.

jakab
“România este reprezentată, la Toscana Tour 2016, de Aron Jakab. Împreună cu Fitero R, echipa a obţinut locul I, la categoria Cai 6 ani. În finala de săptămâna trecută, Falkyrie şi Jakab au ocupat pozitia a III-a pe podium. Chaccon i-a adus călăreţului nostru alte două premii (locul 3 şi 6), la 1.30-1.40m. Felicitări şi multă baftă în continuare!”, se arată în anunţul postat pe pagina de Facebook a Federaţiei Ecvestre Române.