Un paznic de vânătoare care patrula pe fondul de vânătoare Hurezu a fost agresat în cursul zilei de duminică, informează Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare. Paznicul de vânătoare a fost agresat de un bărbat din comuna Supur.

arma-vanatoare

În data de 13.03.2016, ora 13:55, polițiștii Sectiei Rurale Tășnad au fost sesizați telefonic prin SNUAU 112 de către Nicolae B., de 42 ani, domiciliat în localitatea Bogdand, în calitate de paznic de vânătoare, despre faptul că în jurul orei 13:45, a fost agresat în timp ce patrula în fondul de vânătoare.
La fața locului a intervenit patrula de siguranță publică formată dintr-un polițist și un jandarm, care au stabilit că pe fondul unor discuții contradictorii pe care paznicul de vânătoare le-a avut cu Nicolae H. de 46 de ani din comuna Supur, pe motivul prezenței nejustificate a acestuia în fond, cel din urmă i-ar fi aplicat paznicului mai multe lovituri cu palmele și picioarele peste față și corp.
Mai mult decât atât, paznicul de vânătoare ar fi fost deposedat, pentru scurt timp, de arma de serviciu din dotare, de către presupusul agresor, după care i-a înapoiat-o.
Cercetările continuă de către o echipă formată polițiștii Secției Rurale Tășnad și cei din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în vederea stabilirii întregului complex de împrejurări în care s-au comis infracţiunile de lovire sau alte violenţe si nerespectarea regimului armelor si al muniţiilor.