Co-preşedintele PNL Carei, Ilie Ciută, şi consilierul Adrian Bucureştean au susţinut azi o conferinţă de presă în care au vorbit multe şi mărunte, de era să-i ia somnul pe cei câţiva ziarişti prezenţi. În loc să-şi prezinte realizările, dacă totuşi are aşa ceva, consilierul Bucureştean a vorbit aproape o jumătate de oră despre mine, ca jurnalist, acuzându-mă că îl linşez mediatic. După cum era de aşteptat, am fost singurul jurnalist din Carei ce nu a fost invitat la conferinţa de presă în care Bucureştean a vorbit despre mine vrute şi nevrute, pe marginea faptelor comise de el. Ameninţările cu datul în judecată nu mă sperie prea mult, mai ales când vin din partea liberalilor. Noroc că presa lor de casă a relatat despre mine cu maximă obiectivitate, fără jigniri în articolele publicate şi comentariile postate. Dacă bine îmi aduc aminte, chiar un lider liberal a afirmat într-o şedinţă a Consiliului Local, că nu aş fi cu toate ţiglele pe casă. E interesant că lor le sunt permise astfel de atitudini, în schimb criticile mele sunt linşaje mediatice.

ciuta bucurestean

Subiectul abordat de Adrian Bucureştean, timp de aproape o jumătate de oră, s-a referit la denigrarea continuă la care este supus el şi colegii săi liberali de „săptămâni şi de luni”, la o campanie de linşaj mediatic, despre care crede că este „la limita legii”. Bineînţeles că se referea la mine, jurnalistul Szasz Lorand, unicul deţinător al portalului Opinie de Carei şi singurul jurnalist careian neinvitat la conferinţa de presă a liberalilor. Mulţumesc pe această cale colegului Megyeri Tamas Robert, care mi-a furnizat o înregistrare a celor discutate în conferinţa de presă a liberalilor. Continuând în acelaşi ton, Bucureştean a adăugat că este convins că această „anticampanie” este „butonată de la etajul I al Primăriei printr-o unealtă numită Szasz Lorand”. O afirmaţie gratuită, care ar trebui şi dovedită. Despre faptele pe care i le-am imputat a vorbit mai puţin, prezentând doar chichiţele care îl avantajează. Oricum, consider că dacă nu ar fi făcut nimic dubios la viaţa lui nu aş fi avut despre ce să scriu.
Pentru început, Adrian Bucureştean a abordat problema canalelor închiriate pe vremea când era director al ANIF Satu Mare. Acesta spune că s-au închiriat cinci canale, pe doi ani, cu circa 8.000 de lei pe an. Asociaţia de pescari şi vânători care închiriase canalele s-a retras în urma numeroaselor controale pornite cică în urma articolelor mele. Concluzia lui Bucureştean: Statul Român a pierdut bani din cauza mea, iar braconierii acţionează în voie pe acele canale. Interesant este faptul că Bucureştean se fereşte să spună cine stătea în spatele asociaţiei de vânători şi pescari, mai precis un angajat al ANIF cu care se afla în relaţii excelente, respectiv faptul că la o întâlnire de la Satu Mare chiar el, directorul ANIF, s-a prezentat drept preşedinte de onoare al respectivei asociaţii. Nu cred că e normal ce s-a întâmplat, dar fiecare e liber să judece cum crede.
Apoi, consilierul liberal Adrian Bucureştean a făcut referire la o „petrecere, recepţie sau chef” de la staţia din Berveni, unde paharnicul ar fi fost fostul comandant al Poliţiei Carei, comisarul şef Radu Chiş. Bucureştean a adăugat că Radu Chiş nu a fost prezent la acel eveniment. Consilierul liberal a fost deranjat şi de faptul că Prefectura a verificat aspectele semnalate, iar invitaţii au trebuit să dea explicaţii despre discuţiile purtate. Chiar dacă articolul reclamat nu poartă semnătura mea, în mod sigur multor sătmăreni li s-a părut ciudat că, taman înainte de alegerile europarlamentare din 2014, şi-a găsit Bucureştean să organizeze cheful de la Berveni, sub pretextul sărbătoririi intrării în gestiune ANIF a unei noi părţi de canal. Un motiv foarte întemeiat! Absenţa sau prezenţa lui Radu Chiş nu prea schimbă datele problemei. Mai ales că, mai nou, fostul comandant a devenit coleg de partid cu Bucureştean, candidând din partea PNL la Primăria Supur.
În continuare, Bucureştean a abordat problema filtrelor de apă, spunând că în acest caz am fost „cel mai aproape de adevăr”. Bucureştean spune că nu este incompatibil, deşi a vândut filtre de apă şi accesorii de peste 180.000 lei unităţilor de învăţământ din Carei, prin PFA-ul său. Acesta a invocat şi răspunsul pe care mi l-a trimis unul dintre inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate, în care se arată că în cazul lui Bucureştean „nu a fost încălcat regimul juridic al conflictelor de interese”. Însă în acel răspuns nu se specifică nicăieri că nu ar fi incompatibil. Un amănunt mic, dar totuşi important În apărarea sa, Bucureştean a mai invocat faptul că niciun filtru de apă nu s-a defectat, că şi-a încasat banii cu întârziere şi alte asemenea argumente puerile, care nu schimbă fondul problemei.
N-am vrut ca Adrian Bucureştean să-şi încheie cariera politică chiar în ultimele luni de mandat. Însă mă văd obligat să sesizez oficial secretarul municipiului Carei că stimatul consilier local a încălcat dispoziţiile art.90 alin.1 şi 2 din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, lucru care îl face în mod automat incompatibil.
„Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ- teritoriale nu pot încheia contracte comercial de prestări servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean, respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective”, scrie la articolul 90 din Legea nr.161/2003.
Consilierul liberal Adrian Bucureştean a adus în discuţie şi locuinţa de intervenţie pe care şi-a atribuit-o cu propria lui mânuţă, semnând şi ca director al ANIF Satu Mare, dar şi ca beneficiar, în calitate de comodant. Consilierul liberal a specificat că această casă nu poate fi cumpărată, fiind în domeniul public al statului, deşi nu l-am acuzat vreodată că ar vrea să o cumpere. Dând dovadă de sinceritate, Bucureştean a recunoscut că a apelat la conducerea centrală a ANIF, care i-a „întărit” contractul încheiat cu sine însuşi printr-o altă decizie. Consilierul liberal a adăugat că s-a dus la Bucureşti pentru că n-a vrut să stea la mâna următorului director, care l-ar fi putut da afară oricând din locuinţa de intervenţie, în care a „investit energie, bani şi timp”. De asemenea, Bucureştean s-a plâns că a mai investit, pe lângă cei 38.000 lei alocaţi de ANIF, încă 50.000 de lei din buzunarul propriu. Aici nu se pune problema banilor, ci a modului în care şi-a acordat această locuinţă a statului.
Consilierul liberal a afirmat că stă într-o locuinţă de serviciu, nu într-o locuinţă de intervenţie. Din păcate, contractul de comodat semnat cu sine însuşi şi decizia conducerii centrale a ANIF îl contrazic flagrant.

contract Carei
Bucureştean a reclamat demersurile în vederea schimbării sale din funcţia de director. „Nu doresc la nimeni să treacă prin aceste lucruri”, a spus consilierul liberal. Însă nu a suflat niciun cuvânt cum a fost concediat abuziv predecesorul său, pentru a-i face loc lui. Fostul director detronat de Bucureştean a dat în judecată ANIF-ul şi a obţinut o sentinţă definitivă privind reinstalarea pe post şi plata salariilor în perioada procesului. Bineînţeles că despăgubirile au fost plătite din bani publici, nu din banii celor care l-au concediat abuziv şi nici ai celuia care i-a luat locul pe criterii politice.
Cu această ocazie, am aflat că l-am pierdut ca şi cititor. „Cred că Szasz Lorand nu mai dispune de acea credibilitate ca oamenii să înghită orice ar spune şi este un limbaj deseori jignitor, descalificant. Este expert în a denigra pe cineva şi se foloseşte de metoda repetiţiei continue. Pe mine, cu această metodă, m-a pierdut ca şi cititor de vreo 7-8 ani”, a declarat Adrian Bucureştean. Repet, sunt foarte trist că am pierdut un asemenea cititor. Însă mă bucură faptul că Bucureştean apreciază limbajul deosebit de civilizat folosit de blogul Buletin de Carei, deţinut de Daniela Ciută, soţia co-preşedintelui PNL Carei, Ilie Ciută, căruia îi distribuie cu mult sârg articolele obiective, lipsite de minciuni, jigniri şi atacuri grosolane, respectiv comentariile ataşate, la fel de lipsite de minciuni, jigniri şi atacuri grosolane la adresa mea şi a altora care nu sunt de acord cu teoriile liberale.
„Colegul meu de partid, Ilie Ciută, l-a dat în judecată deja. Aşa o să procedez şi eu probabil. Am descoperit împreună o casă de avocatură foarte profi, dar acuma nu am timp de prostiile astea, acuma avem alte sarcini legate de partid, legate de campania electorală, legate de viaţa personală. Dar după o să cântăresc mult mai atent lucrurile astea şi probabil, inevitabil, o să mai scrie multe articole, să nu zic prostii, deci aş putea să le cataloghez încât să-l dau în judecată”, a încheiat Adrian Bucureştean. Fiecare dintre noi este liber să facă ce vrea sau ce poate. Mă voi înfăţişa în faţa instanţei şi îmi voi proba afirmaţiile referitoare la cele două persoane publice: Ilie Ciută şi Adrian Bucureştean. Dacă sunt atât de neprihănite după cum pretind, îmi voi asuma consecinţele. În acelaşi timp, voi vedea ce măsuri voi lua în cazul campaniei de linşaj mediatic la care sunt supus de ani întregi de presa liberală şi extrem de locală, dar şi de către unii lideri liberali, care şi-au permis să mă jignească într-un mod de-a dreptul grosolan, care nu le face deloc cinste.
Szasz Lorand