Careianca Kolbaszer Erzsebet, învăţătoare la Şcoala Gimnazială Nr.1 Carei, a înfiinţat un grup de actori amatori romi numit Comedianţii, iar în paralel face şi un film documentar despre romii din Carei. Pe Youtube a fost postată prima parte a acestui film documentar. Filmul documentar “Comedianţii” urmăreşte condiţiile de trai ale romilor din Carei, modul de integrare a copiilor prin învăţământ şi biserică, respectiv repetiţiile grupului de actori amatori sub îndrumarea învăţătoarei Kolbaszer Erzsebet.
“La iniţiativa doamnei inspector general adjunct, Gal Gyongyi, la Satu Mare se va ţine faza pe ţară a unui concurs de recitare Fuli Ştefan, un poet rom. Cu aceasta ocazie, am scris o piesă de teatru, mai precis o tragicomedie a cărei acţiune se petrece la Carei, în anul 1814. Titlul piesei este “Sărmanii flăcăi” şi suprinde modul în care au fost luaţi cu arcanul flăcăii în armata imperială austriacă, înainte de bătălia de la Waterloo”, ne-a declarat învăţătoarea Kolbaszer Erzsebet.
Recrutarea actorilor amatori nu a constituit o sarcină uşoară. “Am umblat în zonele locuite de romi şi aşa am recrutat actorii. Am câţiva copii foarte talentaţi, care vor participa şi la concursul de recitare. Nu pot să vă povestesc câtă muncă de lămurire a trebuit să duc cu părinţii. În fiecare zi avem repetiţii la Centrul social. Sâmbătă vom merge la Teatrul de Nord Satu Mare, căci nici unul dintre ei nu a mai fost la un spectacol de teatru”, a adăugat Kolbaszer Erzsebet.
Opinie de Carei le urează mult succes micilor actori romi şi o felicită pe învăţătoarea Kolbaszer Erzsebet pentru această iniţiativă nobilă.