Un minor de 17 ani din Carei, bănuit de comiterea mai multor infracţiuni, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. Minorul mai are un dosar penal pentru săvârşirea a două infracţiuni de lovire. Acesta va fi prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei cu propunere de arestare preventivă, informează IPJ Satu Mare.

În dimineaţa zilei de 23 februarie 2016, Poliţia Municipiului Carei a fost sesizată de către proprietarul unei autoutilitare despre faptul că, în noaptea ce a trecut, persoane necunoscute i-au sustras din interiorul autovehiculului parcat în faţa blocului în care locuieşte, un sistem de navigaţie GPS.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de investigaţii criminale din Carei, l-au identificat pe H.T. din Carei, în vârstă de 17 ani, ca fiind principalul bănuit în comiterea faptei.
Întrucât pe numele minorului mai exista deschis un dosar penal pentru săvârşirea a două infracţiuni de lovire, s-a procedat la reţinerea lui pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei cu propunere de luare a unor măsuri preventive.
Astfel, în cauză se efectuează cercetări atât cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe cât şi pentru cea de furt calificat.






