Două evenimente care au avut loc în cursul săptămânii trecute au schimbat calculele electorale la nivelul Careiului. Primul a fost anunţarea de către fostul preşedinte Traian Băsescu a candidaturii supriză a lui Dragoş Georgescu la funcţia de primar al Careiului sub sigla Mişcării Populare, iar cel de-al doilea decizia PSD şi ALDE de a participa pe liste separate la alegerile locale în municipiul nostru.

dragos
Anunţarea candidaturii lui Dragoş Georgescu la Primăria Carei sub sigla Mişcării Populare chiar de către fostul preşedinte al ţării, Traian Băsescu, a constituit o adevărată supriză, care i-a obligat pe unii să-şi revizuiască rapid calculele electorale. Beneficiind de un capital de simpatie la care alţi contracandidaţi doar visează, Dragoş Georgescu este un competitor important în lupta pentru funcţia de primar. Are de partea sa unele atuuri, cum ar fi tinereţea, implicarea socială şi faptul că nu a mai fost membru în alte partide. Reacţia majorităţii careienilor a fost una pozitivă la anunţuarea candidaturii sale. Georgescu poate obţine voturi atât din partea românilor cât şi din partea maghiarilor din Carei.
Cei mai afectaţi de candidatura lui Dragoş Georgescu par a fi liberalii. În blogul familial devenit goarna liberalilor careieni au apărut deja primele reacţii negative, e drept cam timide. Probabil că această candidatură neaşteptată i-a provocat frisoane lui Ilie Ciută, cel care va intra în bătălia pentru funcţia de primar al Careiului din partea liberalilor. Ciută nu este chiar atât de tânăr, iar politica pe care a făcut-o până în prezent este asimilată cu atacurile şi scandalul de către foarte mulţi careieni. În plus, Ciută este conştient că un nou eşec, după cel de la parlamentarele din 2008, când a fost întrecut în mod ruşinos până şi de candidatul PDL Pop Zoltan, i-ar pune capac carierei sale politice. În condiţiile actuale, şansele sale de a ajunge primar al Careiului pot fi considerate cel mult ipotetice.
După o serie de negocieri, PSD şi ALDE au decis să candideze pe liste separate la nivelul municipiului Carei. Cu alte cuvinte, fiecare dintre cele două partide va avea candidat propriu la funcţia de primar al Careiului. Până în prezent, la PSD se vehiculează numele actualului preşedinte al filialei, Ionuţ Oneţ, iar la ALDE tot cel al preşedintelui de filială, Pinter Jozsef.
La UDMR se ştie că actualul primar Eugen Kovacs va candida pentru un nou mandat. Şansele ca acesta să câştige alegerile la Primărie sunt extrem de mari, dacă nu chiar certe în contextul actual. Nu degeaba liberalii au început deja jocul murdar al sesizărilor şi reclamaţiilor, mai mult sau mai puţin penale, pe la diverse instituţii ale statului. Spre ghinionul lor, acest joc murdar le afectează şi puţina simpatie de care se mai bucură din partea câtorva careieni.
În concluzie, se anunţă o campanie electorală extrem de interesantă şi de colorată. Mai mult ca sigur că liberalii nu se vor dezminţi şi vor împroşca cu noroi în toată lumea, căci acesta este stilul pe care l-au brevetat în Carei de-a lungul ultimilor ani. Însă nu este exclus să aibă parte de o supriză usturătoare. Se pare că nici ceilalţi candidaţi nu vor sta cu mâinile în sân, ci vor face front comuna împotriva lui Ilie Ciută şi a ciracilor săi.

Szasz Lorand