Magistraţii Judecătoriei Carei au emis mandate de arestare pe numele a trei dintre cei cinci interlopi şantajişti reţinuţi în noaptea de joi spre vineri. Ceilalţi doi complici au fost puşi sub control judiciar. Sentinţa Judecătoriei Carei nu este definitivă, putând fi atacată de cei trei suspecţi.

retinut

Andrei Lakatos, poreclit Tona, Bella Berki, zis Tatu, şi Giani Daroczi au primit mandate de arestare pe 30 de zile din partea judectătorilor careieni. Ceilalţi doi interlopi, Tiberiu Koce şi Gheorghe Francisc Silagyi, au fost puşi sub control judiciar.
Poliţiştii s-au mobilizat în număr mare vineri după-amiză în faţa Judecătoriei Carei. Peste 50 de romi s-au strâns în zonă în timpul şedinţei în care judecătorii analizau propunerile de arestare înaintate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare. Unii au venit în semn de susţinere, alţii pur şi simplu din curiozitate.
„Ieri, 04 februarie a.c., polițişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Carei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, cu sprijinul de specialitate al S.O.S Oradea, i-au prins în flagrant pe: L. Andrei, de 54 ani, din Carei, B. Bela, de 34 ani, din Tăşnad, D. Giani, de 46 ani, din Pir, S. Gheorghe, de 31 ani, din Carei, K. Tiberiu, de 42 ani, din Pir, care prin ameninţări ar fi încercat să o determine pe Ileana P., din Berveni, să evacueze un apartament situat în municipiul Carei. Cei cinci au fost reţinuţi de poliţiştii careieni pe o perioada de 24 ore, sub aspectul săvârşiri infracţiunii de şantaj”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Satu Mare.
Potrivit unor surse judiciare, Andrei Lakatos a împrumutat o femeie cu suma de 2.000 de euro, percepându-i apoi dobânzi enorme. Femeia nu a mai putut restitui banii, astfel că Tona și complicii săi au încercat să pună mâna pe apartamentul acesteia. În noaptea de joi spre vineri au tăbărât asupra victimei pentru a o scoate cu forța din apartament, însă au fost prinși în flagrant de polițiștii coordonați de procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.