O cucoană din Carei, devenită peste noapte jurnalistă agramată, îşi tot ridică în slavă soţul, în speranţa tot mai deşartă că va ajunge vreodată primarul Careiului. Spre ghinonul său, nu mai înşală pe nimeni, eventual pe ea însăşi. Cucoana e atât de disperată încât a ajuns să-şi comenteze propriile mâzgăleli cu pretenţii de articole.
Se vede treaba că e disperare mare în presa familială şi de partid. Nici măcar sclavii pe linie de partid nu mai respectă ordinul de zi pe unitate, acela de a citi scrierile cucoanei şi de a posta comentarii cât mai jignitoare şi calomniatoare la adresa adversarilor. Nici nu e de mirare că lumea nu mai citeşte acele mâzgăleli cu pretenţii de dezvăluiri, care nu respectă nici regulile gramaticii şi nici regulile de editare a a unor articole jurnalistice.
Disperată că i-au murit comentatorii, distinsa cucoană este nevoită să-şi comenteze singură aşa-zisele articole. Este de-a dreptul ridicol modul în care uneori încearcă să scrie astfel încât să pară că respectivele comentarii ar aparţine unor maghiari. O dă de gol faptul că foloseşte aproape aceleaşi cuvinte de fiecare dată. De asemenea, din dragostea eternă pentru soţiorul pe care îl promovează nu se poate dezobişnui să nu-i spună „domnul”. Orice careiean îşi dă seama cine poate scrie asemenea comentarii în care alţii sunt înjuraţi ca a uşa cortului, însă când vine vorba de soţul cucoanei acesta devine brusc „domnul”.
În concluzie, aproape toate acele comentarii sunt artificiale şi nu reflectă punctul de vedere al careienilor. Cu astfel de metode, cucoana şi soţul său nu mai manevrează pe nimeni. Careienii nu mai înghit asemenea dezinformări securiste. În schimb, pe zi ce trece, cucoana cu pretenţii de jurnalist consacrat şi soţul său cu ambiţii de primar se scufundă tot mai mult în propria lor murdărie.
