La data de 16 ianuarie 2016, în jurul orelor 23.50, în zona Parcului Industrial Sud din municipiul Satu Mare, poliţiştii Biroului Rutier au identificat pe Maria N. , de 20 de ani, care conducea un autoturism. În urma controlului efectuat s-a constatat că, tânăra nu poseda permis de conducere, pentru nici o categorie de vehicule.

girofar

De asemenea, oamenii legii au stabilit că, autoturismul i-ar fi fost încredinţat tinerei pentru a fi condus de către Stelian G., deşi cunoştea faptul că, aceasta nu poseda permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care se ştie că nu posedă permis de conducere.