Un accident de circulație soldat cu rănirea gravă a unui bărbat de 57 de ani a avut loc joi, 14 ianuarie 2016, în jurul orei 19.00, pe raza localităţii Băbășești, informează Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare.

girofar
Din primele cercetări s-a stabilit că Ovidiu P., în vârstă de 38 de ani, aflat la volanul unei mașini, pe fondul nepăstrării distanţei corespunzătoare în mers, a accidentat un bărbat în vârstă de 57 de ani, care circula cu bicicleta în aceeaşi direcţie de mers.
În urma impactului a rezultat rănirea gravă a biciclistului, acesta a fost transportat la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Atât lui cât şi biciclistului le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.