În pragul sărbătorilor de iarnă, poliţiştii din cadrul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual – Biroul Teritorial Satu Mare au dorit să aducă un zâmbet copiilor şi părinţilor din familii cu dificultăţi financiare din judeţul Satu Mare.

politie-cadouri

Trimişii lui Moş Crăciun, Marius Gânţă, preşedintele SNPPC, şi comisarul de poliţie Simona Săndulescu, coordonatorul structurii de prevenire, au ajuns ieri  în casele a 20 de familii din localităţile Căuaş, Santău, Pir, Cehal şi Săuca, se arată în buletinul de presă al IPJ Satu Mare.

Animaţi de un sentiment de solidaritate şi de dorinţa de a fi aproape de cei care au o situaţie materială precară, cu sprijinul şefilor posturilor de poliţie comunale, au încercat să aducă în fiecare casă vizitată spiritul sărbătorilor de iarnă.

Cadourile au fost oferite cu mult drag, bucuria copiilor şi emoţiile părinţilor dovedind faptul că poliţiştii am reuşit să aducă un zâmbet pe feţele acestor oameni cu care viaţa nu a fost prea darnică şi să le aducă bucuria  Sărbătorile de Crăciun.