Polițistul sătmărean Adrian Bota a fost arestat luni, 14 decembrie 2015, după ce DNA a cerut Tribunalului Satu Mare să înlocuiască măsura controlului judiciar cu cea a arestării preventive. Procurorii DNA l-au acuzat pe Adrian Bota că a încălcat condiţiile controlului judiciar impus în cazul său, în sensul că a luat legătura cu denunțătorul din dosar, lucru probat de anchetatori.

adrian-bota

Adrian Bota l-a contactat, prin intermediul unui avocat, pe Mircea Condor, cel care l-a denunțat pe polițist. Bota i-a cerut lui Condor să-și modifice plângerea, amenințându-l că în caz contrar îi va face plângere soției acestuia pentru dare de mită.
Potrivit rechizitoriului întocmit de DNA, în perioada 2006-2008, poliţistul Adrian Bota a pretins și primit de la Mircea Condor bani și bunuri totalizând 180.000 euro, constând în: suma de 24.000 de euro, două terenuri în valoare de 150.000 euro la acea dată, respectiv alte bunuri mobile (obiecte de mobilier, plata contravalorii unor obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte.
În schimbul acestora, Bota a promis că își va încălca atribuțiile de serviciu cu ocazia instrumentării unui dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu-Mare, dosar ce îi fusese repartizat, în sensul că va audia mai multe persoane în sensul dorit de denunțător, urmând ca acele declarații să fie folosite de acesta în vederea admiterii unei cereri de revizuire aflate pe rolul Tribunalului Satu Mare și a pronunțării unei hotărâri de achitare și că va interveni direct pe lângă judecătorul de la Tribunalul Satu-Mare la care fusese repartizată inițial cererea de revizuire, respectiv indirect pe lângă un judecător din cadrul Curții de Apel Oradea, prin intermediul unui polițist, pentru ca aceștia să admită în fond cererea de revizuire și să pronunțe hotărâri de achitare a denunțătorului.
De asemenea, Adrian Bota i-a solicitat denunțătorului ca, în schimbul contraprestațiilor să-i transfere dreptul de proprietate asupra a două terenuri situate pe raza municipiului Satu Mare (teren deținut în drept și în fapt de denunțător), respectiv pe raza comunei Viile Satu Mare (teren deținut în fapt de denunțător).
Pentru a disimula identitatea reală a beneficiarului celor două terenuri primite ca titlu de mită, respectiv cu titlu de trafic de influență, Adrian Bota i-a dispus lio Condor să încheie două contracte de vânzare cumpărare a acelor bunuri în care, drept cumpărători, au figurat persoane apropiate din cercul relaţional al celor doi inculpaţi, fără ca acestea să achite vreodată prețul acelor terenuri.
Inculpatul Vasile Nagy, la solicitarea lui Adrian Bota, a fost cel care găsit persoanele respective, cu toate că ştia că, prin încheierea acelor contracte de vânzare cumpărare, terenurile îi reveneau de facto inculpatului Bota Adrian, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni de către acesta.
Soţia poliţistului Adrian Bota este fostul preşedinte al PMP Satu Mare, Laura Bota, cunoscută şi sub porecla de Elena Udrea de Satu Mare.