Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare a fost sesizat miercuri, printr-un apel de urgenţă 112, despre faptul că o persoană ar fi fost agresată.

girofar

Poliţiştii de investigaţii criminale au efectuat cercetările în acest caz, sub directa coordonare  a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, şi au stabilit că Ş.D., în vârstă de 65 ani, din Carei,  pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri familiale, i-a  aplicat fostei soţii, I.D, în vârstă de  58 de ani, patru lovituri de cuţit în zona toraco-abdominală, victima fiind transportată la unitatea medicală în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.
Conform  concluziilor medico- legale, victima necesită pentru vindecare 23-25 zile îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viaţa în pericol. În cauză se efectuează cercetări pentru tentativă la omor.
Miercuri,faţă de Ş.D.  a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, iar în  cursul zilei de azi persoana a fost prezentată Tribunalului Satu Mare,  cu propunere de arestare preventivă.