La data de 28 octombrie 2015, în jurul orei 02,10, poliţiştii din cadrul Secţiei Carei au intervenit la faţa locului la un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, produs între localităţile Moftinu Mic şi Păulian.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că Gheorghe N. ar fi condus un autoturism marca Fiat, înmatriculat în Italia, iar pe fondul imprudenţei a părăsit partea carosabilă şi a intrat în şanţul din partea dreaptă a direcţiei de deplasare.
Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, iar la unitatea medicală, unde a fost condus în vederea recoltării probelor biologice, a refuzat şi recoltarea acestora.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de refuzul conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.