Parcul dendrologic se întinde în centrul municipiului Carei, la o altitudine absolută de 135 de metri. Acest spaţiu verde, împreună cu Grădinăria municipiului, ocupă o suprafaţă de 10,3 hectare, un teritoriu care este îngrădit de jur împrejur. Datorită vechimii, precum şi a valorilor dendrologice deosebite pe care le adăposteşte, pe baza Deciziei nr.65/1982 al Consiliului Popular al Judeţului Satu Mare a fost declarat zona ocrotită. În prezent se situează pe lista terenurilor protejate pe plan judeţean. Totodată, parcul dendrologic este şi zonă de protecţie a castelului Karolyi, declarat monument arhitectural.

parc2

Acest spaţiu verde a determiniat iniţial dezvoltarea şi conturarea urbanistică de odinioară a localităţii. Anume, spre deosebire de unele oraşe din această regiune – ca Baia Mare, Satu Mare, Oradea etc – ale căror centru vechi îl constituiau spaţii virane de formă pătrată, la Carei, centrul localităţii s-a conturat în jurul acestei „oaze verzi”. Începând cu secole în urma locuinţa fortificată a familiei Karolyi era amplasată în mijlocul localităţii, iar noile cartiere au fost construite în mod concentric în jurul acestuia. La mijlocul secolului al XIX-lea, când Careiul primeşte dreptul de oraş, centrul acestuia era deja conturat, determinat întocmai de acest spaţiu verde.
Cu toate, că nu cunoaştem cu exactitate data înfiinţării acestui spaţiu verde, se poate afirma că este unul dintre cele mai vechi din România. Cert este că în jurul cetăţii de odinioară se întindea un loc viran, care era folosit şi pentru grădinărit, respectiv şi pentru cultura plantelor ornamentale. În unele romane istorice sunt descrise chiar şi detalii asupra parcului din Carei, încă din începutul secolului al XVII-lea. Prima atestare documentară exactă – cunoscută de noi – asupra existenţei acestui spaţiu verde cu caracter mixt (uzual şi ornamental), datează din anul 1698. În această perioadă, pe lângă plantele medicinale cultivate aici, existau şi ronduri de flori, pavilioane, dar şi arbori ornamentali. Se cunoaşte cu certitudine că în anul 1708 a fost plantat aici şi un exemplar de tei, care mai exista la mijlocul secolului al XIX-lea. Dintr-o scrisoare adresată contelui S. Karolyi de către soţia sa aflăm că în anul 1715 ajunge în Carei un sortiment de „arbori italieni” (adică exotici), care au fost transportaţi cu o corabie. Călugarul Antonius Huber, care vizita Careiul în anul 1757, relatează deja despre existenţa unui parc pompos şi valoros, care se întindea sub zidurile cetăţii, menţinând masa imensă a florilor, precum şi existenţa arborilor exotici. O curiozitate şi totodată un punct de atracţie a parcului era lacul cu broaşte şestoase. În anul 1778 un articol apărut în Viena descrie înflorirea în masă a plantei Aloe din Carei.
În perioada 1792 – 1795, când cetatea din Carei este transformată într-un castel, sub conducerea grădinarului G. Bode, parcul este reorganizat după stilul englezesc. Totuşi, în unele zone din apropierea castelului au persistat în continuare şi unele alei împrejmuite de garduri vii îngrijite şi tunse după forme geometrice.

parc1
În prima descriere al comitatului Satu Mare (de către A. Szirmay) apărută în anii 1809 – 1810, se menţionează că parcul foarte aspectuos se întinde în partea vestică a clădirii, adică în direcţia terenurilor de sport actuale. Unul dintre platanii vechi ai parcului a fost sădit întocmai în această perioadă, adică în anul 1810. În acest răstimp ajung cu siguranţă şi primele specii de salcâm japonez, sâmbovina americană, nucul american şi unele conifere în parcul din Carei, care potrivit modei epocii s-au răspândit în spaţiile verzi în mai multe localităţi transilvănene. Speciile amintite erau arborii ornamentali preferaţi ai epocii respective. Se pare însă că exemplarul cel mai vechi din sortimentul arborilor, care persistă şi azi în acest spaţiu verde, este un ginco (Ginkgo biloba), care se găseşte în faţa intrării principale a clădirii castelului. Vârsta acestui exemplar secular este apreciată la peste 200 de ani.
Sera din Carei a fost odinioară de asemenea foarte apreciată. Dintr-o descriere datată din anul 1801, reiese că de aici se vor transporta 120 de puieţi de lămâi în parcul de la Jibou. Mai târziu va fi şi mai renumită pentru cultura cameliilor (Camelia japonică), speciei originară din Asia de Răsărit. Sera se distruge în oncediul din anul 1887, care a devastat o bună parte al centrului oraşului Carei.
Parcul castelului este îngrădit în anul 1877, iar în 1890 va fi lărgit în partea periferică vestică (cu un spaţiu unde iniţial funcţiona o mică fabrică de bere), conturându-se astfel forma actuală. Totodată se construieşte în colţul său sud-vestic turnul de apă, înalt de 33 de metri, care prin 24 de conducte alimenta cu apă clădirea castelului şi parcul.
În urma reconstruirii castelului din anul 1894, se fac şi o serie de îmbunătăţiri în privinţa amenajării parcului înconjurător. Parcul este împodobit cu bănci de marmură, ghivece de flori uriaşe sculptate, precum şi cu fântâni ornamentale. Totodată se reface şi sera, în care existau şi palmieri uriaşi, cum ar fi exemplare de Latania. Această seră (construită în zona verde unde actualmente se înalţă noul turn de apă) a funcţionat doar până în primele decenii ale secolului al XX-lea. Un nou incendiu izbucnit în anul 1925 o devastează complet, după care tot scheletul metalic a acestuia este vândut ca fier vechi. Tot în primele decenii al secolului al XX-lea, sub conducerea grădinarului J. Grabowski, se plantează şi zona movilelor artificiale din aproprierea vechiului turn de apă.

parc3
După cel de al doilea război mondial porţile parcului se deschid pentru publicul larg, iar în clădirea castelului funcţionează o şcoală zootehnică. Însă deceniile ce urmează nu sunt favorabile pentru dezvoltarea acestui spaţiu verde dispărând treptat şi unele esenţe lemnoase valoroase. Pe baza unui inventar, făcut în anii 1969-1970, din sortimentele de arbori şi arbuşti vechi ai parcului s-au mai păstrat circa o sută de specii diferite. Totodată, acest spaţiu verde a fost invadat de o serie de specii nevaloroase, în special de arbuşti spinosi, fapt pentru care unele zone nu au mai putut fi folosite de către publicul vizitator.
În iarna anului 1973 s-au executat o serie de lucrări de curăţire, de defrisare în parcul din Carei. În urma acestori activităţi, s-au îndepărtat arborii uscaţi, tufărişurile spinoase, precum şi exemplarele crescute în grup sub coronamentul arborilor bătrâni, pregătind terenul pentru întroducerea speciilor valoroase noi. A urmat în anii 1976 – 1983 o campanie de replantare, în urma căruia s-au introdus o serie de specii şi varietăţi cultivate noi. Marea majoritate a materialului dendrologic provenea din arboretul „Sylva” din Gurahont (judeţul Arad), fiind donaţia inginerului silvic Ştefan Eusebiu. Din păcate, majoritatea acestori puieţi au fost distruşi, păstrându-se doar o parte din acest maerial dendrologic valoros. În ultimele decenii s-au plantat doar ocazional câteva puieţi în parcul dendrologic din Carei.
În cursul anului 2007, în parcul dendrologic Carei au fost plantaţi puieţi din următoarele specii:
– Weigela (Diervilla) coraneis x floribunda „Eva Rathke”
– Cornus stolonifera „Flaviranea”
– Vitex agnis-castus
– Philadelpus tomertosus „Schneestrum”
– Syringa meyeri
– Potentilla furcticosa „Goldteppich”
– Caryopteri x clandonensis „Heavenely Blue”